Citesc, pe paginile mai multor persoane  (ce se vor speciale, diferite și superioare) că , acum, de Ziua României, crește patriotismul pe toate gardurile. Că ne amintim și noi, în sfârșit, o dată în an, de țara noastră. Că, ce țară e asta, dacă au fost nevoiți să plece, să muncească pe alte meleaguri. Trebuie să mai luati niște lecții, specialilor! Nu țara e aceea care îți inchide fabrica și-ți crește prețul la pâine.  Mai citește! Poate înveți despre patriotismul real.
Eu nu uit niciodata să mă mândresc cu țara mea! Și, ca mine, simt mulți. Dar, dacă am scrie, zilnic, despre iubirea de țară, am banaliza și acest înălțător sentiment, cum am făcut cu atâtea altele.
România e mama noastră, a românilor. Purtați-i recunoștință și respect! Iubiți-o! Ingrijiți-o! Descoperiți-o! Căci, ceea ce ne-a dat ea, am folosit, după bunul plac, fără să ne gândim la mâine. Și, când mai întrebați ce v-a dat, vouă, țara asta, întrebați-vă, mai bine, ce i-ați dat voi!

La mulți ani, România mea frumoasă și îndurătoare!
Și, iartă-ne!

Se poate

Discutii de salon de coafura, pe care le auzi, dar nu  le asculti. Cand, atentia imi este captata de o replica:
- N-am mai cerut bani, parintilor, de la saisprezece ani. Atunci mi-au dat cinci zeci de milioane de lei vechi si mi-am cumparat o vaca. Asa am inceput: cu o vaca. Acum am unsprezece.
- Vezi, nu-i e rusine de munca! se baga in vorba o doamna proaspat bigudata.
Ma intind sa vad cine era intreprinzatorul, pentru ca , dupa voce, parea foarte tanar. Era un baiat frumost, imbracat foarte ingrijit,  inalt si cu cei  mai sinceri ochi albastri.
Curioasa cum sunt, ii cer si alte informatii. Asa aflu ca lucreaza in oras, iar, in sat, unde se afla casa bunicilor, a angajat un orfan, cam de aceeasi varsta cu el, sa ii ingrijeasca vacile. Ii da patru sute de lei pe luna, cazare, masa si un pachet de tigari pe zi. I-a aranjat o camera cu tot ce are nevoie. E corect cu bietul necajit: ii da liber, sambata si duminica, cand merge el sa-l inlocuiasca.
- Vezi, nu-i e rusine de munca! interveni, din nou, agasant, doamna ce urma sa fie "permanetizata". Imi venea sa-i dau palme, dar bucuria de-a intalni un asemenea om, mai ales tanar, era mai mare decat iritarea pe care mi-o pricinuia insignifianta doamna.
Tanarul s-a ridicat, a salutat respectuos si a plecat, iar eu i-am multumit, in gand, ca m-a facut sa vad, totul, intr-o cu totul alta lumina. Mult mai optimista.