Te-am văzut cu mâinile îndesate în buzunarele pantalonilor tăi de balet. Pășeai crăcănat și econom.
Păi, de ce - Doamne, iartă-mă!- le-ai scurtat cracii până aproape de genunchi, dar le-ai lungit turul? Că e iarnă. Adică, riscul să îți inghețe țurloaiele e considerabil mai mare, decât să-ți transpire ... părțile moi.
Iar gimpilicii tale până la ficați - cum zicea mama- deși era echipată cu o glugă cu cea mai stufoasă blană naturală, nu îi vedeam utilitatea. Iți ținea rinichii pe afară si capul la căldură. Păi, de ce? Că tot nu avea ce să se strice la cap. Rinichii, în schimb,..
Parcă o aud pe biata maică-ta:
" Da', îmbracă-te bine, pruncu' meu, si ia-ți niște bocanci mai ca lumea, că-i ger și te-a lua reuma dă picioare ! Îi vedea atunci, cum țî-i aminti vorbele mele!"
Ia, o comunistă depășită, care n-a auzit nici de snicărși!
sâmbătă, 7 decembrie 2019
marți, 24 septembrie 2019
Destin
Nu știu de ce, de câte ori mă anunță că vine, sper că va veni cu o veste bună.
Ne știm de patru ani, dar, de fiecare dată, femeia volubilă și plină de viață, care ne-a șocat dezvăluindu-ne vârsta (avea 64, atunci), îmi spune povești greu de crezut, dar și mai greu de acceptat.
A crescut singură patru copii. În tot acest timp, a stat în chirie și, uitând că tinerețea nu e veșnică, a muncit la negru. Acum, la vâsta întrebărilor, își reproșează asta. Asta, și încă multe altele.
Îngrijește bătrâni într-o țară străină. Când vine acasă, copiii dau năvală în casa ei. N-au bani de lemne, au restanțe la asociație, ... Ea le dă. De ani, de când își vinde sănătatea pentru a îngriji sănătatea altora, nu a reușit să adune niciun ban. Îi dă, pe toți, pentru lemne, asociație,..
Doi dintre băieți joacă la păcănele, unul nu reușește să se adune și să își contruiască un drum, pe niciun plan, iar fata,... Ei, bine, fata stă în curte cu ea. Căsătorită cu un cocalar violent, cântă în gama lui și, de câte ori mama nu le dă bani, asistă răutăcios la bătăile pe care acesta i le administrează.
- Mi-e frică mereu, doamnă! Stau cu lumina stinsă, să nu intre peste mine. Uitați-vă ce mi-a făcut!
Ridică mâneca bluzei, și îmi arată mai multe vânătăi.
- Să vedeți ce am pe picioare! Si, pentru prima oară, ochii i se inundă de lacrimi.
- Niciun copil nu mă iubește! Fratele meu, fie iertat, mi-a zis, când a murit bărbatu-meu, să-i dau la Casa de Copii. Cum, Doamne iartă-mă, să-i las?
Îi sună telefonul și, când vede numele fetei, intră în panică.
- Ce o fi? Si mâna îi tremura, a început de fierbere lăuntrică.
Vorbesc în maghiară, nu înțeleg, dar tonul vocii ei era de mamă.
- Ați văzut? M-a întrebat unde umblu, că n-a văzut lumină.
- Era îngrijorată?
- Nu. Dar mi-a zis să nu mai arunc banii, că trebuie să le plătesc gazul. Nu l-au platit de trei luni.
- Nu vă supărați, dar de ce i-ați răspuns?
- Poftiți?
- De ce i-ați răspuns la telefon? Cred că n-ar fi trebuit, să ințeleagă că sunteți supărată.
- Cum să nu-i răspund? E copilul meu.
O privesc și îmi vine s-o scuip, să n-o deochi. Femeia asta, care are saizeci si opt de ani și toate belelele lumii, era foarte frumoasă, iar fața ei era atinsă de doar câteva riduri, care îi trăgeau în jos, colțurile gurii: ridurile amărăciunii.
Ne știm de patru ani, dar, de fiecare dată, femeia volubilă și plină de viață, care ne-a șocat dezvăluindu-ne vârsta (avea 64, atunci), îmi spune povești greu de crezut, dar și mai greu de acceptat.
A crescut singură patru copii. În tot acest timp, a stat în chirie și, uitând că tinerețea nu e veșnică, a muncit la negru. Acum, la vâsta întrebărilor, își reproșează asta. Asta, și încă multe altele.
Îngrijește bătrâni într-o țară străină. Când vine acasă, copiii dau năvală în casa ei. N-au bani de lemne, au restanțe la asociație, ... Ea le dă. De ani, de când își vinde sănătatea pentru a îngriji sănătatea altora, nu a reușit să adune niciun ban. Îi dă, pe toți, pentru lemne, asociație,..
Doi dintre băieți joacă la păcănele, unul nu reușește să se adune și să își contruiască un drum, pe niciun plan, iar fata,... Ei, bine, fata stă în curte cu ea. Căsătorită cu un cocalar violent, cântă în gama lui și, de câte ori mama nu le dă bani, asistă răutăcios la bătăile pe care acesta i le administrează.
- Mi-e frică mereu, doamnă! Stau cu lumina stinsă, să nu intre peste mine. Uitați-vă ce mi-a făcut!
Ridică mâneca bluzei, și îmi arată mai multe vânătăi.
- Să vedeți ce am pe picioare! Si, pentru prima oară, ochii i se inundă de lacrimi.
- Niciun copil nu mă iubește! Fratele meu, fie iertat, mi-a zis, când a murit bărbatu-meu, să-i dau la Casa de Copii. Cum, Doamne iartă-mă, să-i las?
Îi sună telefonul și, când vede numele fetei, intră în panică.
- Ce o fi? Si mâna îi tremura, a început de fierbere lăuntrică.
Vorbesc în maghiară, nu înțeleg, dar tonul vocii ei era de mamă.
- Ați văzut? M-a întrebat unde umblu, că n-a văzut lumină.
- Era îngrijorată?
- Nu. Dar mi-a zis să nu mai arunc banii, că trebuie să le plătesc gazul. Nu l-au platit de trei luni.
- Nu vă supărați, dar de ce i-ați răspuns?
- Poftiți?
- De ce i-ați răspuns la telefon? Cred că n-ar fi trebuit, să ințeleagă că sunteți supărată.
- Cum să nu-i răspund? E copilul meu.
O privesc și îmi vine s-o scuip, să n-o deochi. Femeia asta, care are saizeci si opt de ani și toate belelele lumii, era foarte frumoasă, iar fața ei era atinsă de doar câteva riduri, care îi trăgeau în jos, colțurile gurii: ridurile amărăciunii.
vineri, 26 iulie 2019
Pohui
Si vine o zi când muzica iți face rău, când nici chiar poezia nu-ți mai bucură inima, iar ceea ce făceai cu drag, acum iți repugnă. Privești în jur și îi vezi pe cei în care ai crezut, într-o cu totul altă lumină, care nici măcar nu e lumină (dar nici întuneric, că speranța -da! speranța -e, încă, acolo, licărind timid și parcă speriat, într-un colț al sufletului tău hărtănit de îndoială). Totul în jurul tău se mișcă lent, în reluare si parcă în plan îndepărtat, nu pare să te atingă - nu-ti face nici bine , nici rău, pentru că golul din tine e plin până la refuz. N-ai loc de alt gol. Atunci nu mai aștepți, nu mai calculezi, nu mai faci planuri. Zâmbești amar, uiți sa respiri si-ti doresti sa dispari, macar pentru cateva ore, din viata ta. Atunci ta-i pohui.
vineri, 21 iunie 2019
Sau, ...Doamne ajuta!
Firav, brunetel si serios, a intrat atent in cabinet. Dupa un salut respectuos, m-a intrebat din priviri, daca se poate aseza.
Ca sa il introduc in lumea mea ingnoranta de seriozitate si protocol, il poftesc zambind, sa ia loc. Isi calcula miscarile-era evident, iar aerul lui timid ma facea sa-mi doresc sa-l imbratisez, sa-l asigur ca sunt de partea lui. Il intreb in ce clasa e.
- Nu sunt la scoala. Tata n-a vrut, ca a zis ca el s-a descurcat si fara carte. Dar stiu sa scriu si sa citesc. Mai greu, dar ,...
- Cati ani ai?- il intreb revoltata, dar stapanindu-mi furia.
-Saptesprezece. Maine e ziua mea. Mai am putin si pot merge dincolo, la munca, fara sa am nevoie de aprobarea lui.
Avea o voce calda, echilibrata si, din nou, serioasa. Ma gandeam la copilul meu, ai carui creieri i-am facut zob cu: "Vine bac-ul, nu inveti destul!!!"
- Cat va datorez?
- E cadoul meu pentru ziua ta, ii raspund si iar imi vine sa-l iau in brate.
- Va multumesc, dar nu sunt obisnuit asa!
L-am convins ca nu e nimic rau in a accepta darul cuiva sincer, si a plecat, lasandu-ma cu un amestec de sentimente contradictorii.
Nu te urasc, asa-zisule tata, dar imi provoci sila! Si ma rog ca oamenii ca tine sa nu procreeze. Desi, langa tine, departe, a crescut un om frumos. Care, probabil, va sfarsi frustrat, trist si cu sufletul gol. Sau... Doamne-ajuta!
Ca sa il introduc in lumea mea ingnoranta de seriozitate si protocol, il poftesc zambind, sa ia loc. Isi calcula miscarile-era evident, iar aerul lui timid ma facea sa-mi doresc sa-l imbratisez, sa-l asigur ca sunt de partea lui. Il intreb in ce clasa e.
- Nu sunt la scoala. Tata n-a vrut, ca a zis ca el s-a descurcat si fara carte. Dar stiu sa scriu si sa citesc. Mai greu, dar ,...
- Cati ani ai?- il intreb revoltata, dar stapanindu-mi furia.
-Saptesprezece. Maine e ziua mea. Mai am putin si pot merge dincolo, la munca, fara sa am nevoie de aprobarea lui.
Avea o voce calda, echilibrata si, din nou, serioasa. Ma gandeam la copilul meu, ai carui creieri i-am facut zob cu: "Vine bac-ul, nu inveti destul!!!"
- Cat va datorez?
- E cadoul meu pentru ziua ta, ii raspund si iar imi vine sa-l iau in brate.
- Va multumesc, dar nu sunt obisnuit asa!
L-am convins ca nu e nimic rau in a accepta darul cuiva sincer, si a plecat, lasandu-ma cu un amestec de sentimente contradictorii.
Nu te urasc, asa-zisule tata, dar imi provoci sila! Si ma rog ca oamenii ca tine sa nu procreeze. Desi, langa tine, departe, a crescut un om frumos. Care, probabil, va sfarsi frustrat, trist si cu sufletul gol. Sau... Doamne-ajuta!
marți, 4 iunie 2019
Vis negru îmi e viața
Atât de multe vorbe prizoniere în întunecate temnițe ale gândului
se zbat cu disperare.
Și cum mă sfredelește întunericul!
și cum doare durerea, încârligându-mă cu mii de tentacule!
Mă storci, dihanie! Mă macini rânjind și mă privești în ochi cu ochi sticloși.
Cum ar fi să stau pe pragul casei de la țara copilăriei mele și să mă prefac că n-am crescut?
Să simt mângâierea aspră a mâinilor sfinte
și "Oooof, mânca-o-ar mama!” sa-mi treacă prin toate cele ce mai târziu vor durea.
Cum ar fi ca lacrimile de cumplită durere să fie lacrimi de copil fericit și infinit iubit și "Ești pedepsit!" să fie singura mea temere, iar julitura de la genunchi singura mea durere?
Păstrează-mă, amintire, aproape de inima ta! Ești singura mea certitudine.
se zbat cu disperare.
Și cum mă sfredelește întunericul!
și cum doare durerea, încârligându-mă cu mii de tentacule!
Mă storci, dihanie! Mă macini rânjind și mă privești în ochi cu ochi sticloși.
Cum ar fi să stau pe pragul casei de la țara copilăriei mele și să mă prefac că n-am crescut?
Să simt mângâierea aspră a mâinilor sfinte
și "Oooof, mânca-o-ar mama!” sa-mi treacă prin toate cele ce mai târziu vor durea.
Cum ar fi ca lacrimile de cumplită durere să fie lacrimi de copil fericit și infinit iubit și "Ești pedepsit!" să fie singura mea temere, iar julitura de la genunchi singura mea durere?
Păstrează-mă, amintire, aproape de inima ta! Ești singura mea certitudine.
luni, 15 aprilie 2019
Nu mai există limită! Nici măcar de vârstă.
-
...că nu vorbesc de câte ori vrea el, că-mi bag picioarele și-i dau block! Poate avea mașină bengoasă, că pe mine nu mă-nteresează. Că mai zice cumnată-mea:" Cere-i, fată, bani, că nu e de la noi din sat și nu află nimeni!" Da' eu proastă,... Las' să stea cu cine nu merită!
Vocea dogită nu se asorta deloc cu mesajul și, mai ales, cu jargoanele, așa că, la coborâre, trag cu ochiul la posesoarea vocii: cam p-acolo, pe la șaptezeci. Cum, ce șaptezeci? De primăveri. Cum zicea un vechi prieten: " Ne-am dat dracu', dragi telespectatori!" Dacă și mamaia,...
...că nu vorbesc de câte ori vrea el, că-mi bag picioarele și-i dau block! Poate avea mașină bengoasă, că pe mine nu mă-nteresează. Că mai zice cumnată-mea:" Cere-i, fată, bani, că nu e de la noi din sat și nu află nimeni!" Da' eu proastă,... Las' să stea cu cine nu merită!
Vocea dogită nu se asorta deloc cu mesajul și, mai ales, cu jargoanele, așa că, la coborâre, trag cu ochiul la posesoarea vocii: cam p-acolo, pe la șaptezeci. Cum, ce șaptezeci? De primăveri. Cum zicea un vechi prieten: " Ne-am dat dracu', dragi telespectatori!" Dacă și mamaia,...
miercuri, 27 februarie 2019
- Sunteti studenta?
- Nuuu! Am terminat demult.
- Seriooos? Dar nu aratati. Eu degeaba am casa, am masina, chiar si abonament la sala, daca n-am.noroc. ...Chiar nu sunteti studenta? - intreba uluit un domn de aproape saizeci de ani, pe o doamna bine hranita, de aproximativ patruzeci de ani.
Am izbucnit in ras, spre mirarea doamnei care statea pe scaunul de langa mine. Parca mi-era dor de vrajeli de astea ieftine.
- Nuuu! Am terminat demult.
- Seriooos? Dar nu aratati. Eu degeaba am casa, am masina, chiar si abonament la sala, daca n-am.noroc. ...Chiar nu sunteti studenta? - intreba uluit un domn de aproape saizeci de ani, pe o doamna bine hranita, de aproximativ patruzeci de ani.
Am izbucnit in ras, spre mirarea doamnei care statea pe scaunul de langa mine. Parca mi-era dor de vrajeli de astea ieftine.
vineri, 15 februarie 2019
Un "da" pentru iubire
Pro Sf. Valentin, pro tot ceea ce-nseamna iubire
Am tot auzit, zilele acestea, teorii gen: "Nu sarbatoresc niciun sfant strain!" ; "Eu iubesc in fiecare zi, nu doar in 14 februarie!" ; "Voi tine Dragobetele, ca asta-i sarbatoarea noastra!" Ceea ce n-au inteles emitatorii de astfel de conceptii e ca, in valtoarea acaparatoare a vietii de zi cu zi, ne acordam atat de putin timp noua si celor dragi, incat, nedrept de des, uitam cat e de importanta persoana de langa noi. A sarbatori iubirea, inseamna a te apleca asupra fericirii de-a nu fi singur, a te intoarce sa-ti privesti sufletul, si ceea ce-l hraneste, a lasa la o parte, pentru o zi (la naiba, nu-i asa mult!), stresul de la munca, ratele la banca, situatia scolara a copiilor, intr-un cuvant: restul. Inseamna a minimaliza aceste motive ale non-confortului tau si a pune reflectoarele pe iubire si pe ceea ce-ti ofera ea. Inseamna a-ti privi partenerul si a-l redescoperi, a te privi pe tine si a te reevalua, a-ti propune sa faci mai mult pentru fericirea ta si-a Ei/Lui. Si, dragii nostri parteneri, femeile nu asteapta aceste zile pentru a primi un inel cu diamant sau o haina de blana (sau, Doamne fereste, o super-masina), ele asteapta o floare, o imbratisare si, mai ales, acea privire care sa le aminteasca de inceputurile iubirii voastre si de cat de mult inseamna ea, pentru voi.
Cunosc un cuplu care face sarbatoare din orice: din venirea primaverii, din orice aniversare a lor, cat de mica. Toata familia impodobeste casa cu obiecte facute de ei, impreuna. Si, pentru ei, viata e frumoasa. Pentru ca au ales sa-si sarbatoreasca iubirea. Nu doar de Dragobete. Nici doar de Sf. Valentin.
Am tot auzit, zilele acestea, teorii gen: "Nu sarbatoresc niciun sfant strain!" ; "Eu iubesc in fiecare zi, nu doar in 14 februarie!" ; "Voi tine Dragobetele, ca asta-i sarbatoarea noastra!" Ceea ce n-au inteles emitatorii de astfel de conceptii e ca, in valtoarea acaparatoare a vietii de zi cu zi, ne acordam atat de putin timp noua si celor dragi, incat, nedrept de des, uitam cat e de importanta persoana de langa noi. A sarbatori iubirea, inseamna a te apleca asupra fericirii de-a nu fi singur, a te intoarce sa-ti privesti sufletul, si ceea ce-l hraneste, a lasa la o parte, pentru o zi (la naiba, nu-i asa mult!), stresul de la munca, ratele la banca, situatia scolara a copiilor, intr-un cuvant: restul. Inseamna a minimaliza aceste motive ale non-confortului tau si a pune reflectoarele pe iubire si pe ceea ce-ti ofera ea. Inseamna a-ti privi partenerul si a-l redescoperi, a te privi pe tine si a te reevalua, a-ti propune sa faci mai mult pentru fericirea ta si-a Ei/Lui. Si, dragii nostri parteneri, femeile nu asteapta aceste zile pentru a primi un inel cu diamant sau o haina de blana (sau, Doamne fereste, o super-masina), ele asteapta o floare, o imbratisare si, mai ales, acea privire care sa le aminteasca de inceputurile iubirii voastre si de cat de mult inseamna ea, pentru voi.
Cunosc un cuplu care face sarbatoare din orice: din venirea primaverii, din orice aniversare a lor, cat de mica. Toata familia impodobeste casa cu obiecte facute de ei, impreuna. Si, pentru ei, viata e frumoasa. Pentru ca au ales sa-si sarbatoreasca iubirea. Nu doar de Dragobete. Nici doar de Sf. Valentin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)