Pohui

Si vine o zi când muzica iți face rău, când nici chiar poezia nu-ți mai bucură inima, iar ceea ce făceai cu drag, acum iți repugnă. Privești în jur și îi vezi pe cei în care ai crezut, într-o cu totul altă lumină, care nici măcar nu e lumină (dar nici întuneric, că speranța -da! speranța -e, încă, acolo, licărind timid și  parcă speriat, într-un colț al sufletului tău hărtănit de îndoială). Totul în jurul tău se mișcă lent, în reluare si parcă în plan îndepărtat, nu pare să te atingă - nu-ti face nici bine , nici rău, pentru că golul din tine e plin până la refuz. N-ai loc de alt gol. Atunci nu mai aștepți, nu mai calculezi, nu mai faci planuri. Zâmbești amar, uiți sa respiri si-ti doresti  sa dispari, macar pentru cateva ore, din viata ta. Atunci ta-i pohui.