Povestea cea de viață

 Începutul de Om  tresaltă fericit, mușcând din viață bucăți mari, pe care le înghite aproape nemestecate, în timp ce, cu cealaltă mână, caută febril  o altă bucată. Mai mare.  Privește universul în ochi și îi cere să I se supună. Tot e al lui . Tot! Fără Dumnezeu.

 Cuprinsul de om  ia în fugă, absent,  câteva  imbucaturi de viață, dă doi dumicați copilului (mai mult de jumătate rămâne în farfurie) și fuge, în mare grabă, la muncă.

 Sfârșitul de om stă așezat la masă, tăind Viața  în bucățele mici, pe care le savurează  privind fix, undeva, la început.  Îl privește spășit  pe Dumnezeu  și-L roagă să-l ierte! Din când în când, tresare înspăimântat la sunetul enervant al  Vieții ce-l molfăie plictisită, fragmentându-l dureros.
.......
  Viața molfăie plictisită frânturi de povești.  Neclare si asisderea.