De suflet

- Da, mami!
Vocea nazdravanului brunetel, care alerga in spatele meu, ma trezi din gandurile mele de adult prea ocupat. Il urmaresc, cand trece pe langa mine, cu pantalonasii scurti , ce-i fluturau haios si, din nou:
- Daaa, mami!
Imaginea semana  izbitor cu una repetata infinit, an dupa an, zi dupa zi. Amintirea mea cu ochi caprui, zambitori, curati.  Amintirea mea cu brate inlantuite in jurul gatului meu : "N-am vrut, mami!".
    Amintirea genunchilor loviti si-a povestilor noastre de seara,  si-a declaratiilor :"Te iubesc muuult-muuult, mamica mea! N-o sa te parasesc niciodata!"
Amintirea mea cu bucuria revederii cu lacrimi :" Mi-a fost foarte dor de tine! Nu vreau sa ma mai lasi aici!"
 Amintirea plimbarilor negrabite, prin balti, cu pantofii in mana, razand de stropii care nu ne speriau, ci, din contra, ne facea sa radem prosteste.
 Amintirea  sufletului meu, a grijilor si gandurilor de atunci ma face, pentru prima data, constienta de dureroasa ireversibilitate a timpului. Copilul meu nu mai e copil, iar eu nu mai sunt mami. Sunt mama, deja, si ma bucur de: "Te-am sunat sa stai linistita. Sunt bine, mama."
 Atunci, sunt bine si eu, baiatul meu - copilul meu de-atunci, de-acum si de mereu.