Ochiosul

Singurul scaun (aproape) liber era langă un ochios brunețel, de vreo 12 ani, cu niște obrăjori care parcă zâmbeau. Stătea înconjurat de două plase pline. Una o așezase pe scaunul de lângă el.
-Pot..?
- Desigur! Luați loc, vă rog!-îmi răspunse, ca la carte, posesorul obrăjorilor zâmbitori.
Privesc în jur, să văd cine îl însoțește, și intru în vorbă.
- Ai făcut piața, deja?
- Da. Am fost în Rogerius.
- Singur???
- Da' nu-i departe! Stau pe Magheru.
Trag cu ochiul la plase: detergent de rufe, de vase, balsam, niște borcane și cutii. Alături, un pachet mare de hârtie igienica.
- Cum de ai plecat singur?
- Pai, sunt în clasa a șasea, acum, și numai eu am abonament la tramvai.
Dacă-s în vacanță,...
Zâmbea. Zâmbea cu ochi și gură și tot, și îl vedeam crescând, în ochii mei.
Îmi venea să-i pișc obrajorii, ca o mătușă enervantă. Devenise, însă, prea mare. Era rușine.