Dezarmată

- Mă scuzați! Ce tramvai e ăsta?
- 3 negru -îi raspund batrânelului de lângă mine.
- Că eu nu mă uit, că nu mă interesează. Nevasta e la lucru, ...eu, ce să fac? Mă plimb.
- O să mă mut pe scaunul din spate - anunț eu. Îmi place la geam. Era scuza perfectă pentru a mă elibera din aria contaminată cu aburi de alcool stătut, care-mi intorceau stomacul.
- Frumos! Să-mi rup eu gâtul, să vorbesc cu tine. Neinspirată, m-am așezat pe scaunul din spatele lui, așa că s-a întors pe jumătate, limitâdu-mi maxim posibilitatea de a mă proteja de respiratia lui.
- Vezi aici? Aici am stat 3 luni. Eram in practică. Apoi ne-a dus in Banat...
.....
Scot telefonul si încerc să-l ignor.
- Ce faci? Vorbești cu mine sau stai pe telefon?
Îmi înjur, in gând, bunul simț și mă așez in poziție de ascultare.
- Unde cobori?
- La bisericuță.
- A, e bine! Iți arăt și unde am lucrat 4 ani. Să-i ia dracu', cu pensiile lor! ... Domnul turuia în continuare, lucru ce-mi creștea iritarea peste limitele suportabilitații.
( Ce-ar fi să cobor? Sau să mă-mpușc?)
- Ia! Ia, uite-l pe Mitru! Uită-te mai repede! Nu l-ai vazut, asa-i?
Îi urmăream caninul care se mișca la fiecare atingere a limbii, de imi lăsa impresia că o să mi-l scuipe in față.
- Cum nu l-ai văzut? Ăla care dă din maini.
(Sau sa mă-mpușc?)
- Uite si Transilvania! Trebuie să ajung pe la Pojoga! Luci. O știi, nu?
O să merg într-o zi.
(Du-te...!) Câți ani apreciezi că am? Nu zic " îmi dai", că nu-i corect! Am lucrat ca șef. Știu cum merg treburile astea. Am fost șef de echipă.
Laserele din ochii mei, lipiți disperat de geam,  tăiasera traseul până la bisericuță.
     - Să aveți sănătate! Eu cobor aici.
- Așa! Coboară! Am șapte zeci si trei. Să știi!
      Ridic ochii către bisericuță. "Mulțumesc, Doamne! Și, ai grijă, să nu-mi cumpar, niciodata, nicio armă! Că, Doamne, puțin mai era!"