Uneori, îmi plouă în vene cu lacrimi, ce se adună mâlos, în urmele lăsate de cei ce m-au rănit.
Dar sufletul meu e iubire de viață, de primăvară, de zâmbet, de vers, și-n inima mea e dor nebun de soare, care să sfåșie fumul innecăcios al suferințelor de demult.
Sunt deasupra trădării, a minciunii și-a șoaptelor promiscue rostite in așternuturile păcatului.
Îmi oblojesc aripile pentru zborul înalt, spre mâine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu