Durere îndelungă

Atât de multe vorbe prizoniere în întunecate temnițe ale gândului
  se zbat cu disperare.
 Și cum mă sfredelește întunericul!
 și cum doare durerea, încârligându-mă  cu mii de tentacule!
 Mă storci, dihanie! Mă macini rânjind și mă privești în ochi cu ochi sticloși.

 Cum ar fi să stau pe pragul casei de la țara copilăriei mele și să mă prefac că n-am crescut?
  Să simt mângâierea aspră a mâinilor sfinte 
 și "Oooof, mânca-o-ar mama!” sa-mi treacă prin toate cele ce mai târziu vor durea. 
 Cum ar fi ca lacrimile de cumplită durere să fie lacrimi de copil fericit și infinit iubit  și  "Ești pedepsit!" să fie singura mea temere, iar julitura de la genunchi singura mea durere?

 Păstrează-mă, amintire, aproape de inima ta! Ești singura mea certitudine.