O lecție de viață

Azi, de Ziua Copilului, mi-am amintit o poveste de demult.
 Era o domnisoara inginer cu care faceam cursuri de specialitate (ceva tehnologie). Era frumoasa cu totul: cu trup si suflet si zambet si glas. Era non-conformista (prin anii '80, venea imbracata cu pantaloni rosii de piele, mulati, un tricou decoltat si  geaca de piele), iar noi o adoram, tocmai pentru ca ne adora. Zambea mereu si nu se supara niciodata, desi eram departe de titlul de " elevi model". Invatam, pentru a ne bucura de zambetul ei. Parca ne si placea porcaria aia de materie, deloc preferata fetelor.
 Intr-o zi, pentru ca ma intorsesem tarziu de la un concurs de literatura, m-am gandit ca as putea sari peste temele de a doua zi. Ghinion! Ne-a dat extemporal. Nici macar titlul nu-l stiam! A corectat lucrarile  pe loc si mi-a dat nota...ZECE!!! Am primit-o ca pe zece pumni in figura. A doua zi,m-am prezentat la catedra si i-am spus timid ca am invatat Diagrama fier-carbon, ca pe apa. M-a privit bland, cu zambetul Acela:
- Stiu! Stiu c-ai invatat! Ti-am dat nota in avans.
E lectia mea de viata. E omul meu de contur. E locul unde s-a sadit respectul de sine. Si de ceilalti.